Există un impact semnificativ asupra plăcilor de oțel rezistente la intemperii în condiții de temperatură ridicată?

Astăzi, să analizăm efectele temperaturilor ridicate asupra plăcilor de oțel rezistente la intemperii și modul în care acestea pot avea impact:

1. Cristalele dinplăci de oțel rezistente la intemperiidevin mai mari si se aspru. Gradul de îngroșare variază în funcție de compoziția materialului metalic. Oțelurile cu conținut mai mare de carbon, mangan și fosfor sunt predispuse la îngroșare, în timp ce elemente precum aluminiul, titanul, niobiul, zirconiul etc. pot inhiba îngroșarea. Prin urmare, oțelurile tratate cu mangan și siliciu sunt considerate oțeluri substanțiale cu granulație grosieră. Profilele din cupru și aliaje de aluminiu prezintă, de asemenea, structuri cu granulație grosieră după supraîncălzire.

2. Supraîncălzitoțel rezistent la intemperiiplăcile sunt predispuse să dezvolte structuri Widmanstätten. Structura metalografică din oțel apare ca mănunchiuri fibroase robuste, larg distribuite și alungite. Supraîncălzirea poate duce și la formarea structurilor Widmanstätten din alamă și bronz aluminiu, iar aceste structuri au un impact mai dăunător asupra nivelului de deformare plastică și a ductilității decât structurile cu granulație grosieră rezultate din supraîncălzire.

3. Temperaturile ridicate au ca rezultat îngroșarea austenitei în oțelul post-tratat termic, cu o creștere a austenitei reziduale și o reducere semnificativă a rezistenței în comparație cu austenita cu granulație fină. Când oțelul este supraîncălzit, elementele din aliaj de carbon și aluminiu topite în ferită cresc, ceea ce duce la o scădere a fiabilității feritei și la scăderea punctului Mz sub temperatura camerei. După tratamentul termic, ferita nu se poate transforma complet în austenită, iar austenita reziduală rămâne în oțel. Pe parcursul întregului proces de aplicare a componentelor, austenita reziduală se dizolvă, provocând deformare în unelte specializate sau specificații ale componentelor.

Austenita reziduală, distribuită de-a lungul limitelor de cereale, face materia primă mai ductilă și mai sensibilă la efectele intergranulare, reducând capacitatea de lucru anti-uzură. Pentru oțel cu lame și plăci de oțel rezistente la intemperii, supraîncălzirea nu numai că crește austenita reziduală, dar introduce și martensită poligonală în structură, rezultând o rezistență scăzută și fragilitate roșie forțată. Punctul de topire inferior al martensitei poligonale poate duce la fisuri de tratament termic cauzate de un aport excesiv de energie.

4. Când plăcile de oțel rezistente la intemperii sunt supuse supraîncălzirii, cantitatea de structură metalografică crește, rezultând o rezistență redusă în timpul tratamentului termic și o duritate scăzută la rupere după călire. În timpul tratamentului termic, diferitele caracteristici de deformare plastică ale diferitelor structuri pot duce cu ușurință la fisuri. În plus, structura metalografică este predispusă să se transforme în fază σ, determinând o reducere a ductilității materiei prime. Controlarea temperaturii de încălzire și a duratei de reținere a temperaturii ridicate poate ajuta la evitarea apariției acestor structuri de supraîncălzire.